Sărbătorirea activităţii corale la Bozovici

Arhivat in: STIRI,ULTIMELE ARTICOLE |

FOTO CORDuminică, 17 mai 2015,  a  avut loc sfinţirea monumentului   ridicat  cu  ocazia  împlinirii a  zece  ani de la înfiinţarea  corului mixt „Anastasis” al Bisericii Ortodoxe din Bozovici. În sunetul  clopotului  de Vecernie  ne-am îndreptat paşii spre biserică pentru a săvârşi slujba  vecerniei  la  care au  slujit preoţii   bisericii din localitate,  Ion Cherescu şi  Vasile  Grecu ,  pecum  şi preoţii Şendroni Samuel  de la  Parohia  Şopotu Nou, Aldescu  Daniel  de la  parohia  Potoc  şi Cristian Mokesch  de la  parohia  Eftimie Murgu.

După slujba Vecerniei a fost savârşită slujba de mulţumire la împlinirea a 10 ani de la înfiinţarea corului mixt Anastasis şi o slujbă de pomenire a coriştilor care au trecut la cele veşnice. La sfârşit, preotul paroh Ion Cherescu a ţinut o cuvântare prin care a evidenţiat tradiţia corală a Bisericii Ortodoxe din Bozovici. La această manifestare au participat şi oficialităţile locale în frunte cu domnul primar Stoicu Adrian Sergiu. Monument

Ca   mai toate bisericile  din Banat  şi Biserica Ortodoxă din Bozovici are o bogată activitate  corală susţinută în special de către preoţii  care au slujit în acest sfânt locaş. Se poate vorbi de o adevărată tradiţie corală pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

În anul 1885, la iniţiativa preotului Nicolae Brânzei, a luat fiinţă un cor mixt compus din tineretul din aceea vreme şi condus de înv. Vasile Rusu. Au  învăţat  Sfânta  Liturghie  după  partitura  lui  Muzicescu, primită de  la  corul  din Oraviţa

În anul 1895, un ţăran-Teodor  Ciocu, alături de preoţii  Nicolae  Brânzei  şi  Ioan  Brânzei  au  luat legătura  cu  maestrul Richard  Kwatsciak pentru  instruirea  unui  cor  de  această dată  bărbătesc, ce  a  cântat  pentru  prima  dată în  biserică  de  Crăciun. De  atunci,  activitatea   corală    a  fost   neîntreruptă, corul funcţionând în diferite perioade   atât  ca şi  cor  mixt  cât  şi  cor  bărbătesc.

festival  Miron Cristea  Caransebes 2015Ilie  Ruva  va  conduce pentru  prima dată  corul  bisericii  chiar  de Înălţarea Domnului  în anul 1901. Începând  din  acest  an, corul  va  fi  condus  de  către  Ilie  Ruva  timp  de  44  de  ani.  Între  anii  1904  şi  1942  corul  a  fost  cor  mixt,  având  un  repertoriu  bogat.

Din anul  1942  şi  până în  anul  2005  corul  a  fost  cor  bărbătesc. Începând cu   anul  1970, învăţătorul  Ioan  Ciocu,  revenind  la Bozovici,  îşi reia  activitatea  în  biserică şi conduce  corul  până  în  pragul  morţii  sale, anul  1981. Din anul  1981   corul  este  condus de către Marin Ruva  până în anul 1990. Din anul 1990, învăţătorul  Marin Jurchescu    va    dirija  corul până  în anul 2004.

Din cauza faptului că  mulţi  dintre coriştii de la  corul bărbătesc, care  a  funcţionat până în  anul 2004, erau  în vârstă,  precum şi din cauza stării de sănătate a  dirijorului  Marin Jurchescu,  preotul paroh Cherescu   Ion a luat iniţiativa înfiinţării  în anul 2005 a unui  cor  mixt  pe patru voci. Întrucât s-a dorit  continuarea  tradiţiei   corale s-a înfiinţat  corul mixt ,, Anastasis ” , preluând  aproape toţi coriştii care au rămas de la  corul bărbătesc. Astfel a  luat fiinţă corul  mixt   ,,Anastasis”,  în luna februarie a  anului  2005. Corul a fost  reorganizat şi împrospătat în componenţă, fiind instruit şi condus de către d-na prof. Cherescu Claudia.2014 SERBIA  (3)

Din  acest an şi  până  în  prezent,  corul a dat    raspunsurile  la   Sfintele  slujbe  din fiecare duminică şi sărbătoare şi a participat  la diferite  activităţi culturale  şi  festivaluri de muzică  corală  religioasă şi laică.

Pentru  prima  dată  corul  cântă  în  noaptea de Înviere, la 1 mai 2005. Întreaga Liturghie  a fost  parcursă  în  mai  puţin  de  cinci  luni, datoriţă  dragostei  de  cânt  şi  a  devotamentului  de care au dat dovadă cei   care  au  dorit  să dea  slavă  lui  Dumnezeu  prin  cânt. Repertoriul corului   este  variat  cuprinzând  partituri  ale  compozitorilor Muzicescu,  Ioana  Ghika  Comăneşti,  Nicolae  Lungu, Nicolae Chirilă şi alţii.

2011 POPTOC  (3)Mulțumim  Bunului  Dumnezeu  ca  ne-a  ajutat  sa putem  păstra    și  continua  tradiția  corală în  această  localitate.   Tuturor celor  care  au  crezut  și  s-au  implicat  în  această  muncă  deloc  ușoară,  Dumnezeu  să-i  scrie  pe  toți  în cartea  răsplătirilor sale.

Prof. Cherescu Claudia

Un raspuns la Sărbătorirea activităţii corale la Bozovici

  1. Este absolut impresionanta relatarea Prof.Claudia Cherescu.Aceste pagini monografice sunt ,dupa parerea mea,adevarate pitre nestemate.Puse sirag ele infatiseaza un Almaj cu o istorie vibranta si cu o continuitate si creste culturala cu totul superba.
    Din nou meritul site-ului reperealmajene,care face posibila popularizarea acestor adevaruri almajene, se dovedeste exemplar!

    alexandru nemoianu
    21 mai 2015 la 19:46
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *