Reîntâlnirea almăjenilor cu „înţeleptul din America”

Arhivat in: OPINII |

Almăjul, precum corabia lui Noe, a cărei osatură este râul Nera, ţărână a cuminţeniei creştine, sub aurul unei bogate toamne, scăldat de razele unui soare de octombrie, a găzduit întâlniri cu profesorul şi filosoful culturii Alexandru Nemoianu în şcolile din Borlovenii-Vechi, Prigor, Bozovici şi Eftimie Murgu.

Venirea Domniei Sale în şcolile noastre a fost o lucrare sacramentală a lui Dumnezeu pentru o schimbare, o înnoire a mentalităţii tinerilor dascăli şi elevi prin dialog. Alături de domnul profesor au participat cadre didactice şi autori de cărţi: Iosif Băcilă, Nicolae Andrei, Pavel Panduru, Pavel Gîrjoabă, Gheorghe Rancu, Petrică Zamela, avocatul Bârsan, Ilie Stoenel, Ion Popovici, Vasile Popovici şi alţii. Au fost prezentate cărţi despre Almăj şi locuitorii săi, precum „Monografia localităţii Borlovenii-Vechi”, de Pavel Gîrjoabă. S-a vorbit despre mândria de a fi român şi creştin-ortodox, pentru a se face din acestea obiective majore ale vieţii noastre, despre sfinţirea locului de către cei ce vieţuiesc aici şi legătura dintre „loc şi persoană”. Profesorul Pavel Panduru a vorbit despre Omul Alexandru Nemoianu, istoric, scriitor şi filosof al culturii, prezentând o parte din scrieri, cât şi despre iubirea ce o poartă Almăjului şi almăjenilor. De asemenea, a vorbit despre prietenia ce-l lega de regretatul savant enciclopedist, prof. dr. Artur Silvestri. Deşi nu s-au văzut niciodată, între cei doi mari oameni de cultură era o relaţie sufletească, numită prietenie, ca între filosofii Renaşterii – Erasmus de Rotterdam şi Nicolae Olahus. De asemenea, a fost subliniat, la un an de la trecerea la Domnul, aportul adus de dr. Artur Silvestri la îmbogăţirea cu carte a şcolilor almăjene. Un moment de intensitate culturală l-a constituit întâlnirea de la Băile Herculane a prof. Alexandru Nemoianu cu prof. Viorel Roman, trăitor în Germania, la care au participat profesorii Panduru Pavel, Petrică Zamela, ing. Costel Vlaicu, prof. dr. Iulian Lalescu, unde au fost discutate probleme ale creştinismului românesc, domnul Alexandru Nemoianu subliniind importanţa ortodoxismului pentru români.
Scopul întâlnirilor a fost formarea de caractere şi oameni bogaţi interior pentru a deveni stâlpi ai identităţii româneşti. Domnul profesor Alexandru Nemoianu, simbol al conştiinţei naţionale, luptător pentru identitate, hotar şi cruce, prin ideile sale care slujesc românismului, afirmând o trăire morală sub semnul Bisericii şi un model excepţional, a aprins o flacără în minţile şi sufletul auditoriului. Discuţiile au creat momente de fericire, eternizând spaţiul şi locuitorii lui cu clipe de vis ca într-un leagăn divin, care păreau a fi destăinuiri în faţa unui foc sacru, când minţile fac posibilă întoarcerea omenirii în istoria existenţei sale. Constat sărăcia cuvintelor pentru a se evidenţia cum se cuvine marea bogăţie a stărilor sufleteşti trăite de auditoriu şi vorbitori.

Prof. Pavel Panduru

Prigor, 8.10.2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *